16.06.2010

Semnificatia celor 10 porunci

Întrebare: Ce semnificaţie au Cele 10 Porunci?

Răspuns:
Cele 10 Porunci sunt 10 legi din Biblie pe care Dumnezeu le-a dat poporului Israel la scurt timp după scoaterea lor din Egipt. În esenţă, Cele 10 Porunci reprezintă sumarul a 600 de porunci conţinute în Legea Vechiul Testament. Primele patru porunci vizează relaţia noastră cu Dumnezeu. Următoarele şase porunci vizează relaţiile inter-umane. Cele 10 Porunci se găsesc în Biblie în Cartea Exod 20:1-17 şi Deuteronom 5:6-21 şi sunt următoarele:

(1) “Eu sunt Domnul Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei.Sa nu ai alti dumnezei inafara de mine. ” Această poruncă este împotriva închinării la orice alt dumnezeu afară de singurul Dumnezeu adevărat. Toţi ceilalţi dumnezei sunt dumnezei falşi.

(2) “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, DOMNUL, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea parinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”. Această poruncă este împotriva creării unui idol, o reprezentare vizibilă a lui Dumnezeu. Noi nu putem crea nici o imagine care să-L descrie perfect pe Dumnezeu. Să-ţi faci un idol care să-L reprezinte pe Dumnezeu înseamnă să te închini unui dumnezeu fals.

(3) “Să nu iei în deşert Numele DOMNULUI, Dumnezeului tău; căci DOMNUL nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui”. Aceasta este o poruncă împotriva luării Numelui Domnului în deşert. Nu ar trebui să desconsiderăm Numele Domnului. Noi trebuie să arătăm reverenţă Domnului menţionându-I Numele cu respect şi în mod care să Îl onoreze.

(4) “Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţesti. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a facut DOMNUL cerurile, pamântul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvîntat DOMNUL ziua de odihnă şi a sfinţit-o”. Această poruncă stabileşte Sabatul (Sâmbăta, ultima zi din săptămână) ca o zi de odihnă dedicată Domnului.

(5) “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă DOMNUL, Dumnezeul tău”. Acestă poruncă este dată ca întotdeauna noi să ne tratăm părinţii cu respect.

(6) “Să nu ucizi”. Această poruncă este dată pentru a nu comite crimă împotriva unei alte fiinţe umane.nu doar cu fapta...poti sa ucizi si cu vorba,,

(7) “Să nu preacurveşti”. Această poruncă ne spune să nu avem relaţii sexuale cu altcineva decât dupa casatorie

(8) “Să nu furi”. Această poruncă ne spune să nu luăm ceva care nu ne aparţine fără permisiunea persoanei care deţine lucrul respectiv.

(9) “Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”. Această poruncă ne spune să nu spunem ceva fals împotriva altei persoane. În esenţă, această poruncă spune să nu minţim.

(10) “Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău”. Această poruncă ne spune să nu dorim nimic din ceea ce nu ne aparţine. Pofta ne poate conduce la încălcarea uneia dintre poruncile enumerate mai sus: crimă, adulter şi hoţie. Dacă este greşit să faci ceva, atunci este greşit să-ţi doreşti să faci acel lucru.

10 comentarii:

  1. Citeste Matei 22.37-40
    Eu il iubesc pe Dumnezeu si pe aproapele si pot fi mantuit fara "adevarata zi de odihna".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dumnezeu incearca sa ne aduca la o reforma...Ce inseamna aceasta refoma?? aceasta expresie inseamna a reface ceva.. ca sa putem fi mantuiti,trebuie sa aiba loc o reforma in viata noastra..si anume o reforma in ceea ce priveste casatoria, hrana, ziua de odihna. Incearca sa ne intoarca acolo de unde s-a plecat. Inapoi la Eden. Sabatul a fost pazit in Eden, pe pamant de catre adam, evrei, ucenici, Domnul Hristos, si va fi pazit si pe Noul Pamant. Daca vei fi mantuit, iar Domnul te va invita sa iei parte la program in Sabat..ce ii vei raspunde? Las ca eu o sa iti servesc maine (duminica) ..Crezi ca va fi posibil? daca vei proceda asa cu siguranta nu vei ajunge acolo :) Multe persoane sunt orbite doar cu aceste cuvinte: ,,Crede in Domnul Isus si vei fi mantuit''. se pune prea mult accent pe Har, incat cele mai importante detalii se uita.

      Ștergere
  2. Nu e bine spus
    Dragul meu.... haideți să nu ne oprim numai la acest verset.. citește cu atenție:

    Domnul Isus spune:

    Ioan 14:15
    Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.

    Ioan 15:10
    Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui.

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim spunea...
    Citeste Matei 22.37-40
    Eu il iubesc pe Dumnezeu si pe aproapele si pot fi mantuit fara "adevarata zi de odihna".

    Ce intelegi din versetul 40.În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.” (Matei 22:40)
    Dar, Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. (Iacov 2:10)
    Crezi ca se intelege ca poti fi mantuit fara respectarea tuturor poruncilor?

    RăspundețiȘtergere
  4. Le-am dat legile Mele si le-am facut cunoscut poruncile Mele, pe care trebuie sa le implineasca omul ca sa traiasca prin ele. (Ezechel 20:11)

    RăspundețiȘtergere
  5. Adevarata semnificatie a poruncii a 7-a (la ortodoxi)si a 6-a (la catolici) nu se refera la sex, deoarece D-zeu nu este impotriva adevaratei iubiri.Porunca spune asa:"Sa nu faci fapte necurate" si nicidecum ..."Sa nu preacurvesti" cum adauga Preotii ortodoxi sau catolici.Cum i se mai spune la diavol? Nu necuratul? deci,"Fapte necurate" se refera la faptele diavolului sau necuratului si nicidecum se refera la sex.Faptele necuratului sunt:farmece, vrajitorii, spiritism etc.Cum se poate reduce atat de josnic organul genital fie al barbatului cat si al femeii? Sexul este in organ sacru lasat de D-zeu pt. procreare si iubire. Nu vreau sa judec sau sa invinuiesc pe cineva anume, vorbesc la general exprimandu-mi doar puncul meu de vedere, opinia mea,asa cum toti avem libertatea cuvantului.Reprezentantii bisericilor ne-au prezentat si ne prezinta cele 10 porunci in functie de interesele lor, pt. a ne manipula mai usor si a ne tine sub doctrina. Nu cred ca este corect ca sa se modifice legea sfanta (cele 10 porunci) data si lasata de D-zeu lui Moise pe muntele tabor.Va multumesc mult pt. atentie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce intelegeti prin fapte necurate? Sa nu prea curvesti.. Ce inseamna a curvi??? aceasta porunca se refera atat la ganduri, cat si la fapta. Atat inainte de casatorie, cat si dupa. Dumnezeu i-a daruit lui Adam o singura sotie. 27 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.”
      28 Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.(Matei 5:27,28). Domnul a lasat aceste organe, dar scopul lor a fost acela de inmultire..in nici un caz acel rol de care toata lumea este orbita.,,PLACEREA''. Ca sa facem o mica imagine cu viata de zi cu zi..as vrea sa pun o intrebare. La ce varsta te casatoresti? de la 18 ani in sus.. nu credeti ca ar fi portivit, bine sa se intre intr-o casatorie curari? Casatoria se face la o varsta potrivita. Daca nu intelegem aceasta porunca, riscam sa ne murdarim inainte de maturitate...si ne punem in pericol viitorul. Domnul, fiindca ne iubeste ne-a dat aceste reguli. Daca vom asculta de ele toate vor fi bine.

      Ștergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere