Despre existenta lui Dumnezeu

Despre existenţa lui Dumnezeu

„Câte lucruri de necrezut mai trebuie să creadă necredincioşii, pentru a putea fi necredincioşi!” Blaise Pascal

1. Unde putem găsi dovezi elocvente şi de netăgăduit ale existenţei lui Dumnezeu?

„În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.” (Romani 1:20).

Toate lucrurile minunate din natură vorbesc fără cuvinte, dar cu multă convingere despre minunatul Creator, iar ochiul care le priveşte „cu băgare de seamă“ nu poate să nu rămână impresionat de puterea, înţelepciunea şi gustul rafinat al Celui care se află în spatele capodoperei creaţiunii.

2. Cum Îl vesteşte creaţiunea pe Dumnezeu?

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii.” (Psalmii 19:1-4).

De la bolta înstelată sau soarele cu razele sale binefăcătoare şi până la succesiunea zilelor, anotimpurilor şi anilor cu precizia lor „astronomică”, toate proclamă „până la marginile pământului” slava acelui Dumnezeu care le-a creat şi le menţine în mişcarea lor ordonată.

Din moment ce după mai multe sute de ani de progres şi dezvoltare oamenii nu reuşesc să păstreze o ordine şi precizie cât de cât asemănătoare în traficul vehiculelor create de ei, deşi acesta este controlat de persoane cu înaltă calificare şi cu ajutorul a multă aparatură sofisticată, ar fi aberant şi de neimaginat să credem că mişcarea ordonată şi cu exactitate impresionantă a corpurilor cereşti în univers, fiecare pe traiectoria lui, să fie rodul simplei coincidenţe. Ca să nu mai vorbim despre energia inepuizabilă şi gratuită care le propulsează...

3. Cum vorbesc proporţiile şi „măsurile” optime ale creaţiunii despre Creator?

„Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului?” (Isaia 40:21 ultima parte).„Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere. Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?” (Iov 38:4,5).

„Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munţii cu cântarul şi dealurile cu cumpăna?” (Isaia 40:12).

Unul dintre cele mai uimitoare lucruri pentru oamenii de ştiinţă îl constituie „măsurile”, adică valorile optime pe care le au diferiţi parametri ai planetei noastre (diametrul, gradul de înclinaţie al axei, viteza de rotaţie, distanţa faţă de soare, compoziţia chimică a aerului etc.) care constituie o combinaţie unică propice vieţii pe pământ, în timp ce variaţia unui singur parametru ar face imposibilă viaţa pe Terra. Probabilitatea matematică a coincidenţei tuturor acestor factori în acelaşi timp este egală cu zero, iar încercarea de a susţine aşa ceva cu totul absurdă. Numai prezenţa unei inteligenţe atotputernice poate explica condiţiile de viaţă unice pentru planeta noastră.

4. Care este una dintre cele mai impresionante realizări ale lui Dumnezeu pe care o putem vedea?

„Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau...” (Psalmii 139:13-16 p.p.).

„Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut şi nu noi înşine.” (Psalmii 100:3 trad. eng.)

Corpul omenesc este o capodoperă a creaţiunii lui Dumnezeu şi vorbeşte, la rândul lui, prin complexitatea şi perfecţiunea structurii sale, despre inegalabilul său Creator. Faptul că toţi savanţii la un loc nu sunt capabili să creeze nici măcar un rinichi (ca să nu mai vorbim de imposibilitatea creării unui întreg organism), deşi au modelul gata proiectat, şi este nevoie să se recurgă încă la transplanturi ar putea fi un bun exemplu al diferenţei dintre ştiinţa omenească şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Nu se poate accepta ideea că şansa oarbă poate produce un organism din care toată inteligenţa omenească cumulată nu poate reproduce nici chiar o picătură de sânge, cu atât mai puțin un organ.

5. Cum putem identifica chiar în adâncul fiinţei noastre mărturii despre existenţa lui Dumnezeu?

„Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde de la început până la sfârşit lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul 3:11).

„Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege, şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.” (Romani 2:14,15).

Gândul veşniciei, aspiraţia spre nemurire şi ideea de Dumnezeu şi religie, existente ca o caracteristică comună la toate popoarele din toate timpurile dau mărturie despre faptul că acestea sunt sădite în om de către Însuşi Dumnezeu.

Glasul conştiinţei, de asemenea şi capacitatea de a face distincţia între bine şi rău sunt caracteristici proprii omului, care nu pot fi explicate convingător în vreun alt mod, decât prin faptul că Dumnezeu a înzestrat omul cu această dimensiune morală care-l deosebeşte de toate celelalte creaturi.

6. Ce mesaj ne transmite perfecţiunea ce se regăseşte în toate lucrurile create de Dumnezeu?

„Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.” (Eclesiastul 3:14).

Spre deosebire de toate realizările omeneşti, care sunt într-o permanentă nevoie de îmbunătăţire şi care o dată cu trecerea vremii devin perimate şi depăşite de altele care le iau locul, creaţiunea lui Dumnezeu este desăvârşită şi în consecinţă nu necesită îmbunătăţiri, completări sau versiuni noi fiindcă „la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut”.

7. Cum se explică faptul că lucrurile create de El dăinuiesc încă?

„Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apocalipsa 4:11).

Dumnezeu nu este doar Creatorul Universului, ci şi Acela care îl păstrează în fiinţă şi în perfectă stare de funcţionare. Aşa se face că, spre deosebire de realizările umane care după o vreme se defectează şi sunt scoase din uz, Universul dăinuieşte din timpuri neimaginabile fără a se „defecta” sau a necesita „piese de schimb”.

8. Cum îi consideră Dumnezeu pe aceia care în ciuda tuturor dovezilor ce li se oferă la tot pasul, se încăpăţânează să-I tăgăduiască existenţa?

„Nebunul zice în inima lui: ‚Nu este Dumnezeu!’ ” (Psalmii 14:1).

Persistenţa încăpăţânată a unor oameni de a tăgădui existenţa lui Dumnezeu în ciuda dovezilor de netăgăduit, care vorbesc incontestabil în favoarea acesteia, îi face să fie priviţi de Dumnezeu mai degrabă ca nişte nebuni, decât ca nişte fiinţe raţionale.

9. Ce nu reuşesc oamenii printr-o asemenea gândire?

„Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20).

Politica struţului, care bagă capul în nisip crezând că astfel nu va fi văzut, nu dă rezultate nici în cazul oamenilor. Chiar susţinând inexistenţa lui Dumnezeu, sperând ca astfel să scape de răspunderea pe care o au înaintea Lui, ei nu pot anula prin aceasta existenţa Lui şi nici responsabilitatea lor care derivă din aceasta.

10. Care sunt rezultatele tăgăduirii de Dumnezeu?

„Fiindcă măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit... de aceea Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile... Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire...” (Romani 1:21,22,24,28,29 p.p.).

Nici una din teoriile ateiste n-a reuşit să facă lumea mai bună şi pe oameni mai fericiţi, ci, dimpotrivă, a condus la haos, anarhie şi nenorocire cumplită, aşa încât oamenii au ajuns să exclame înspăimântaţi, ca în timpul Revoluţiei Franceze că „dacă Dumnezeu nu există, trebuie să-L inventăm” fiindcă altfel întreaga societate omenească s-ar fi dus de râpă, odată cu năruirea tuturor valorilor morale legate nemijlocit de existenţa lui Dumnezeu şi care făceau posibilă convieţuirea decentă în societate.

Curs biblic-Anton Sascau